Gânduri duioase la prăznuirea Maicii Domnului

Maica Domnului – rug duhovnicesc

                        

Părintele Ilie Cleopa

Maica Domnului ceresc
este rug duhovnicesc,
în rug Dumnezeu a stat
Şi în foc S-a arătat (Es. 3,2).

Focul cu pară ardea
Şi rugul îl lumina
Dar nu se mistuia.

Aşa Preasfânta Fecioară
A Duhului Sfânt cămară
Plină de dar s-a făcut (Le. 28, 29),
Pe Dumnezeu a născut,
A luat la zămislire
Tot focul din dumnezeire,
S-a făcut lăcaş sfinţit.

Rugul chiar era un spin
Ca un fel de mărăcin,
El prin cedri deşi apare
Lemn smerit la arătare.

Domnul n-a voit aşa,
In copaci falnici a sta
Ci, în spinul cel smerit,
A şedea bine-a voit.
Ca să ne-nveţe pe noi
Că în vremea de apoi
Va alege-a fi mai mare
Smerenia Sfintei Fecioare
De Dumnezeu Născătoare.

Căci ea roabă s-a făcut
Şi aşa s-a şi numit (Le. l, 34),
Când vestirea a primit
Că va naşte pe lisus
Pe Fiul Celui de sus,
Pe Fiul Celui Preaînalt,
Dumnezeu adevărat.
De această veste mare
Ea a fost între mirare (Le. l, 34)
Dar a făcut ascultare.

Cugetare umilită la durerea Maicii Domnului

Cu mintea mea Preasfântă Maică
Te văd pe drumul spre Calvar,
Şi conştiinţa mea săracă
Mă mustră ca şi pe tâlhar!

Sf. Ioan Iacob Hozevitul

Ţi-aud cu jale tânguirea
Şi sînt mustrat acum mai rău,
Ştiind că pentru mine rabdă
Preamilostivul Fiul Tău!

Privindu-L înălţat pe Cruce
De adunarea celor răi,
Cunosc că am mai multă vină
Decât răstignitorii Săi!

De nu vedea mai înainte

Stăpânul, împietrirea mea,
Ar fi avut o mângâiere
Şi nu mai înseta aşa.

Şi poate stâncile de piatră
Nu s-ar fi despicat atunci,
Văzând că nu mai pătimeşte
Şi pentru mine Domnul munci!

Nici soarele, ascuns de groază,
N-ar fi rămas aşa de mult,
De nu vedea cum rabdă Domnul
Şi eu acuma nu-L ascult!

Iar sabia proorocită,
N-ar fi pătruns aşa de rău,
În inima Ta Preacurată
Văzând cum moare Fiul Tău!

 Filă de acatist

Zorica Lațcu

Bucură-te, leagăn alb de iasomie,
Către care-n roiuri fluturii coboară,
Bucură-te, raza stelei din vecie,
Şipot care curge plin cu apă vie,
Bucură-te Maică pururea Fecioară
Dulcea mea Marie!

Bucură-te floare fără de prihană,
Albă ca argintul nopţilor de vară,
Spicul cel de aur, veşnic plin cu hrană,
Mirul care vindeci orice fel de rană,
Bucură-te Maică pururea Fecioară
Ploaia cea de mană!

Bucură-te, brazdă plină de rodire,
Munte sfânt, în care s-a-ngropat comoară,
Bucură-te, cântec tainic de iubire,
Clopot de chemare, cântec de mărire,
Bucură-te Maică pururea Fecioară
Blândă fericire!

 Bucură-te, mărul vieţii care-nvie,
Pomul greu de roadă-n plină primăvară.
Bucură-te iarăşi, ţărm de bucurie,
Dintru care curge miere aurie,
Bucură-te Maică pururea Fecioară
Sfânta mea Marie!

 Cinstim in tacere

Traian Dorz

Cinstim in tacere Minunea si Taina
Pe care-o respecta profetii si sfintii,
Pe care lumina-si infasura haina
Tacand-o stiintei, lasand-o credintei.

Privim in tacere uimirea si teama
Cu care cerescul arhanghel graieste
Minunea si taina, Fecioara si mama,
Cand crucea si slava smerit le vesteste.

Simtim in tacere cum magii si-apleaca,
Genunchii si darul cazand rugaciunii,
Cand toata stiinta facandu-si sa taca,
Cu toata credinta se-nchina minunii.

Gandim in tacere cum neamuri si neamuri,
De veacuri te-nalta cu drag si cu teama,
Pe cruci si altare, pe steme si flamuri
Minune si taina, fecioara si mama.

Cinstim in tacere eterna minune,
Cu tot intelesul pastrat vesniciei
Si dragostea noastra alaurea pune
Hristos - Imparatul si Pruncul Mariei.