"Scopul este să trăim ortodox, nu numai să vorbim şi să scriem ortodox." (Cuviosul Paisie Aghioritul)

Impacare

Zorica Latcu 


Cu sufletul spre Domnul am strigat:

Iisuse-al meu, de pacea Ta mi-e sete.

Ma tine lutul meu, de lut legat,

Si-n van vrea fierea lumii sa ma-mbete.

Spre Tine merge dorul meu intreg,

La Tine-mi este orisice dorire.

Ci lasa-ma de lut sa ma desleg,

Sa vada sufletu-mi a Ta marire.

Mi-e sete de odihna, Doamne-al meu,

Mi-s mainile si talpile o rana.

Din coasta sange-mi picura mereu,

In drumul de pacat si de prihana.

Primeste-mi, Bune, sufletul stingher,

Gateste-mi Insuti locul de hodina,

Ma lasa astazi sa ma inalt la cer,

Dezleaga-ma de haina mea de tina.

Si glasul Domnului grai raspuns:

Durerea ta ma sfasie de mila,

Cand plansul tau la mine a patruns,

Mi-a inflorit o rana-n piept, copila.

 
Ridica-n slava ochii tai uimiti

Si-mi vezi durerea spinilor pe frunte;

Priveste-n ochii mei de plans topiti

Si-n palme vezi-mi chinurile crunte.

Eu n-am cerut atunci sa vin in sus,

Desi Parintele ceresc mi-e Tata;

Din cupa am sorbit amar nespus,

Si cupa mea e-n veci nedesertata.

Dar rana ta ma doare mai cumplit,

Pe cruce-am sangerat si pentru tine!

Te-am cunoscut din veci si te-am iubit,

Si-i grea povara dragostei depline.

Si-am inganat, cu duhul umilit:

Primeste-ma-n iubirea Ta cereasca,

Si lasa Doamne-n lutul istovit,

Dureri si rani in sange sa-nfloreasca.

3 comentarii:

Anonim spunea...

Minunat...

Angela spunea...

Doamne ajuta parinte, este atat de minunata aceasta poezie, multumesc...

Doamne ajuta!

Angela spunea...

Parinte, va mai asteptam aici cu cuvinte pentru suflet, ziditoare.

Doamne ajuta!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...