Gândul cel bun - certitudinea ca traiesti

Dumnezeu în bunatatea Sa (Nimeni nu este bun, decât unul Dumnezeu. + Lc. 18,19) l-a făcut pe om după chipul Său, adică bun.  Aşa bun l-a lăsat Dumnezeu pe om în grădina Raiului. (Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte - Facere 1,31). Adam nu ştia ce este răul, nu avea răutate, avea gândul bun în toate, pentru că, la el toate erau curate; cunoştea doar binele. Aşa a fost până când a mâncat din pomul  „cunoştinţei binelui şi răului”. De atunci, cunoaşterea lui este amestecată. Cunoaşte în parte binele şi răul. Această cunoaştere o aprofundează astăzi omul: ori vede în toate numai răul şi puţin bine, ori numai binele şi puţin rău. Copiii până la vârsta de 2-3 ani nu ştiu ce este răutatea. În tot ce fac, ei văd doar binele. Jocul lor, chiar dacă este deranjant sau plin de mofturi, este nevinovat. Ei nu cunosc răutatea. De aceea, Mântuitorul îi arată pe copii modele pentru Împărăţia Cerurilor „Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. (Matei 18,3)” De unde să ne întoarcem? de la starea în care suntem, stare de duplicitate "bine-rău". Spre ce să ne întoarcem? Spre starea primordială, a lui Adam din rai, unde nu este cunoscut decât binele. Acesta este firescul omului. Întoarcerea de la nefirescul luat prin păcat la firescul sădit de Dumnezeu în om.


Lucrarea gândului bun sau rău ne formează sufleteşte şi pe noi: Dacă vom cultiva doar gânduri rele (văzând numai partea rea a orcărui lucru), sufletul nostru se va înrăi; dacă vom cultiva gândul bun în toate, sufletul se va umple de bunătate.

Iată două argumente: un cuvânt al Cuviosului Paisie Aghioritul şi un film Pollyanna – secretul mulţumirii (care deşi nu tratează teologic aceasta problemă, arată firescul omului bun).

“Dacă vreţi să lucraţi corect în voi înşivă, să nu cercetaţi ce fac ceilalţi din jurul vostru, ci să cultivaţi gânduri bune, atât pentru cele bune, cât şi pentru cele rele pe care le vedeţi în ceilalţi. Indiferent cu ce scop face celălalt ceva, voi puneţi-vă un gând bun în minte. Gândul cel bun are dragoste în el, îl dezarmează pe aproapele şi îl face să se com¬porte bine fată de tine. Vă aduceţi aminte de acele călugăriţe care l-au luat pe tâlhar drept avvă? Când s-a descoperit cine este, au crezut că face pe nebunul pentru Hristos şi se preface în tâlhar, şi la mai mare evlavie l-au avut. In cele din urmă s-a mântuit şi el, şi cei împreună cu el.

Sora de la arhondaric, de pildă, cere de la bucătăreasă salată şi aceea îi spune: „Nu am“, în vreme ce aceea ştie că are. Dacă sora ce a cerut nu are gânduri bune, va spune: “Imi spune min¬ciuni“, însă dacă are gânduri bune, va spune: “Săr¬mana, a uitat că are salată, pentru că are multă treabă“, sau: “a ţinut-o pentru o altă nevoie“. Nu ai sănătate duhovnicească, şi de aceea gândeşti aşa. Dacă ai fi avut sănătate duhovnicească, le-ai fi văzut curate chiar şi pe cele necurate. Precum ai fi văzut fructele, aşa ai fi văzut şi gunoiul, pentru că gunoiul a ajutat să se facă fructele.

Cel ce are gânduri bune are sănătate duhov¬nicească şi răul îl preschimbă în bine. Imi aduc aminte că în timpul ocupaţiei germane toţi copiii care aveau un organism tare mâncau cu poftă o bucată de pâine din făină de porumb şi erau mereu sănătoşi. In timp ce nişte copii din familii bogate, cu toate că mâncau pâine cu unt, erau bolnăvicioşi, deoarece nu aveau organismul rezistent. Chiar şi dacă ai lovi pe cineva care are gânduri bune, acela va spune: “Dumnezeu a îngăduit aceasta ca să-mi şterg greşelile mele cele vechi. Slavă lui Dumnezeu!”. In timp ce pe un altul, care nu are gânduri bune, deşi vei merge ca să-l mângâi, va crede că mergi ca să-l baţi. Luaţi exemplu de la unul beat. Dacă este rau, va sparge toate în beţia sa. Dar dacă este bun, fie va plânge, fie se va arăta foarte binevoitor. Un om beat spunea oarecând: “Dăruiesc câte o găleată de lire celor care mă invidi¬ază!“.

Fiecare o explică potrivit cu gândul său. Orice lucru îl poţi vedea fie din latura lui bună, fie din latura lui cea rea. Am auzit următoarea întâmplare: la o mănăstire care se afla lângă un sat aveau rânduială să facă vecernia şi utrenia la miezul nopţii. La slujbe mergeau şi mireni, pentru că mănăstirea era înconju¬rată de case care cu timpul se zidiseră acolo. Odată un frate începător şi-a uitat chilia sa deschisă şi a intrat în ea o femeie. Când a aflat l-a apucat mâhnirea şi s-a tulburat. O, s-a spurcat chilia! Infricoşător lucru, s-a pier¬dut lumea! Ia spirt şi stropeşte pe podea, apoi îi dă foc, ca s-o dezinfecteze! Puţin de n-a ars mănăstirea. Şi-a ars duşumeaua chiliei, însă gândul nu şi l-a ars. Pe acela trebuia să-l ardă, pentru că răul se afla în el. Dacă şi-ar fi pus gândul cel bun în minte, spunându-şi că femeia a intrat în chilia lui din evlavie, ca să se folosească, ca să primească har şi să se nevoiască şi ea acasă, s-ar fi schimbat duhovniceşte şi ar fi slăvit pe Dumnezeu.

Din calitatea gândurilor unui om se vede starea lui duhovnicească. Oamenii judecă lucrurile potrivit cu conţinutul pe care îl au înlăuntrul lor. Dacă nu au conţinut duhovnicesc, trag concluzii greşite şi-l nedreptăţesc pe aproapele lor. De pildă, dacă unul care face milostenii noaptea ca să nu fie văzut de oameni va vedea pe cineva seara târziu pe drum, niciodată nu-şi va pune gând rău în minte. Insă de l-ar vedea pe acela unul ce umblă nopţile spre a păcătui, va spune: “Ce monstru, cine ştie pe unde umblă noaptea“, pentru că el însuşi are astfel de experienţe. Sau dacă se aude noaptea de la etajul de sus duc-duc, unul care are gânduri bune va spune: “Face metanii“, în timp ce unul care nu are gânduri bune va spune: “Joacă toată noaptea“. Dacă se aude vreo melodie, unul va spune: “Ce psalmodii frumoase“, în timp ce celălalt va spune: “Ce cântece mai sunt şi acestea?“.

Vă aduceţi aminte cum s-au comportat faţă de Hristos cei doi tâlhari care au fost răstigniţi împreună cu El? Amândoi ÎI vedeau pe Hristos sus pe Cruce, vedeau cum se cutremură pământul, etc. Dar ce fel de gând şi-a pus în minte unul şi ce fel celălalt! Unul, cel de-a stânga, hulea şi zicea: „Dacă Tu eşti Hristos, mântuieşte-Te pe Tine Insuţi şi pe noi”. Iar celălalt, cel de-a dreapta, spunea: “Noi după dreptate primim cele cuvenite după faptele noastre; Acesta insă n-a făcut nici un rău”. Unul s-a mântuit, celălalt s-a osândit.”

Cuviosul Paisie Aghioritul, “Nevointa duhovniceasca“, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003

Pollyanna Partea I

Pollyanna II