Scurtă explicare a „Simbolului de Credinţă”

Simbolul de Credinţă

Cred întru-unul Dumnezeu,

Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.

Şi întru-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om. Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont, şi a pătimit şi S-a îngropat, şi a înviat a treia zi după Scripturi. Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui, şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit.

Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.

Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică; mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor; aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie.

Amin!

„Simbolul Credinţei” expune esenţa mărturisirii din Biserica Ortodoxă cu privire la Dogma Sfintei Treimi şi învăţătura bisericii.

Încă din vremea Sfinţilor Apostoli, Biserica a simţit nevoia să alcătuiască scurte mărturisiri de credinţă, care se rosteau la botez. Aceste mărturisiri de credinţă erau cunoscute doar în bisericile locale care le-au formulat. Astfel, sunt cunoscute în istorie, mărturisiri de credinţă ale bisericilor locale din Ierusalim, Alexandria şi Cipru. Odată cu apariţia marilor erezii în sânul Bisericii, s-a impus formularea unei mărturisiri de credinţă cu privire la dogma Sfintei Treimi, care să fie recunoscută de întreaga Biserică.

În anul 325, la Sinodul I ecumenic de la Niceea, s-a combătut erezia lui Arie (care susţinea că Iisus Hristos nu este Dumnezeu). Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre (printre care Sf. Nicolae, Sf. Spiridon ş.a.) i-au condamnat cu „anatema” (excludere din biserică) pe cei care susţineau această erezie. La acest sinod s-au formulat primele 7 articole ale „Simbolului de Credinţă” (până la „Şi întru Duhul Sfânt…”).

În anul 381, la Sinodul al II-lea ecumenic de la Constantinopol s-a combătut şi condamnat erezia numită, „a pnevmatomahilor” (luptătorii împotriva Sfântului Duh) cu privire la Dumnezeirea Sfântului Duh. Printre Sfinţii Părinţi ai bisericii care au combătut, şi condamnat erezia „pnevmatomahilor” şi au formulat următoarele articole din „Simbolul de Credinţă”, au fost şi Sfinţii Grigorie de Nazianz, Grigorie de Nyssa, Chiril de Ierusalim.

Hotărârile luate la cele două sinoade ecumenice au devenit normative pentru întreaga Biserică. Astfel s-a născut „Simbolul Credinţei”, numit „niceo-constantinopolitan”, după numele celor două localităţi unde s-au ţinut primele două sinoade ecumenice.

Acest „Simbol de Credinţă” trebuie să fie ştiut de fiecare creştin, pentru că, prin mărturisirea lui, rămâne în comuniune atât cu Sfinţii Părinţi ai Bisericii care l-au alcătuit, cât şi cu întreaga Biserică mărturisitoare.

Şi o scurtă explicare a „Simbolului de Credinţă”

Cred întru-unul Dumnezeu,

Creştinul ortodox crede într-un singur Dumnezeu, după fiinţă, dar întreit în persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

Persoanele Sfintei Treimi au aceeaşi fiinţă dumnezeiască, dar cu însuşiri personale diferite. Iată însuşirile personale: Tatăl este nenăscut şi nepurces, Fiul este născut din veci din Tatal, iar Duhul Sfant este purces din veci din Tatăl.

Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzu-telor.

Tatăl este cel ce ţine toate cele create şi cele necreate (care urmează să ia fiinţă în viitor), Cel care poartă de grijă la întreaga creaţie. Tatăl, prin Fiu,l în Duhul Sfânt a făcut, din nimic, tot universul. Prin „cer”, se înţelege lumea îngerilor şi cele nevăzute de ochiul omenesc; iar prin „pământ”, se înţelege că, a făcut pământul şi cele de pe pământ, care sunt vizibile ochiului nostru, cele văzute de noi toţi.

Şi întru-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.

Cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi, egală în Slava Dumnezeiască şi cu Tatăl, şi cu Duhul Sfânt este Fiul. Este numit ”Fiul”, datorită calităţii de Fiu, pentru că, El se naşte etern din Tatăl; deci este o naştere continuă, precum se naşte continuu căldura din lumină. Niciodată lumina focului nu va fi lipsită de căldură. Din Dumnezeu Tatăl, nu S-a născut decât Dumnezeu Fiul şi nu se va mai naşte nimeni. Fiul este singurul născut din Tatăl, adevăratul Dumnezeu; astfel, şi Fiul este Dumnezeu adevărat, nu prin facere (creaţie), ci prin naşterea din Tatăl; este Lumină născută din Lumina Tatălui, este Dumnezeu adevărat din Tatăl, Dumnezeu adevărat. Dacă Tatăl a gândit toată creaţia, prin Fiul S-a împlinit gândul Tatălui, desăvârşindu-se prin Duhul Sfânt.

Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara, şi S-a făcut om.

Prin aceste cuvinte înţelegem că, din dragoste pentru noi, oamenii, şi pentru mântuirea noastră, El, Dumnezeu, a dorit să se facă om ca noi, cu neputinţe omeneşti, dar fără păcat, luând trup omenesc din trupul Fecioarei Maria, prin Duhul Sfânt.

Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont, şi a pătimit şi S-a îngropat, şi a înviat a treia zi după Scripturi. Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui,

A trăit pe pământ în vremea guvernării lui Pilat din Pont, vreme în care S-a adus jertfă Tatălui pentru întreaga omenire, prin suferirea bătăilor, rastignirii, morţii şi îngropării Sale. Toate aceste suferinţe ale lui Hristos au fost anunţate de către profeţii Vechiului Testament, aşa cum, anunţat a fost în scrierile (scripturile) Vechiului Testament şi faptul că va învia în a treia zi. După învierea Sa, s-a înălţat din nou la ceruri, acolo de unde a venit înainte de întrupare, şezând de-a dreapta Tatălui. Odată cu înălţarea Sa, a înălţat şi firea noastră omenească, pe care şi-a însuşit-o şi a transformat-o în propria Sa persoană, înălţănd totodată, lângă El, pe tot omul botezat şi îmbrăcat în Hristos.

iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit.

La sfârşitul lumii, Hristos va veni din nou, în chip văzut, dar de data aceasta cu acel trup asumat, prin întrupare din Fecioara Maria şi plin de slavă Dumnezeiască, de după înviere. Dacă prima venire a Domnului nostru Iisus Hristos a fost în chip smerit, născându-Se într-o peşteră, cea de-a doua venire a Domnului va fi în slava Sa Dumnezeiască. La cea de-a doua venire va judeca întreaga omenire pentru faptele şi cugetele avute.

Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.

Cea de-a treia Persoană a Sfintei Treimi este Duhul Sfânt, cel prin care, întreaga creaţie dobândeşte viaţă. La toată creaţia (văzută şi nevăzută) au luat parte toate Persoanele Sfintei Treimi: Tatăl a gândit lumea văzută şi cea nevăzută, prin Fiul s-a realizat, iar prin Duhul Sfânt s-a desăvârşit, prinzând viaţă toată creaţia.

Duhul Sfânt este de aceeaşi fiinţă Dumnezeiască cu Tatăl şi cu Fiul, pentru că purcede din Tatăl. Precum Fiul Se naşte din Tatăl, şi, prin această naştere, El este Dumnezeu Adevărat, şi Duhul Sfânt purcede (porneşte)din veci din Tatăl. Duhul Sfânt purcede de la Tatăl spre Fiul şi spre toată creaţia, după cum voieşte El. Fiind Dumnezeu Adevărat, cu voinţă liberă din Dumnezeu Tatăl, I se cuvine aceeaşi închinare şi slăvire.

Tot prin Duhul Sfânt, Dumnezeu i-a insuflat pe prooroci, când le vorbeau oamenilor.

Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică;

Creştinul ortodox mărturiseşte şi credinţa întru una Biserică a lui Hristos. Întrucât e una, Biserica reprezintă locul şi efectul lucrării mântuitoare a lui Hristos. Totodată, Biserica este trupul extins al lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, în care îi adună, prin jertfa Sa, pe toţi cei care doresc să aibă părtăşie cu Hristos; Biserica este şi Sfântă, pentru că este trupul tainic al lui Hristos, care sfinţeşte pe tot omul devenit membru al ei. Este sobornicească, pentru că Hristos este întreg cu darurile Lui mântuitoare în fiecare biserică locală şi chiar în fiecare credincios, cu condiţia să rămână în „întregul” corpului (al Bisericii). Biserica este apostolească prin moştenirea credinţei, învăţăturii şi harului de la Apostoli – cei dintâi care le-au primit de la Hristos, prin Duhul Sfânt.

mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor; aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie.

De asemenea, creştinul ortodox mărturiseşte credinţa într-un singur botez, prin care îi sunt iertate păcatele; şi aşteaptă a doua venire a Mântuitorului Iisus Hristos, atunci când va avea loc învierea morţilor şi începutul veacului ce va să fie, nădăjduind să fie primit şi el în viaţa veşnică.

Amin!