"Scopul este să trăim ortodox, nu numai să vorbim şi să scriem ortodox." (Cuviosul Paisie Aghioritul)

CANOANELE SFÂNTULUI ŞI ECUMENICULUI AL TREILEA SINOD TÂLCUITE

CANON 1

Fiindcă se cuvine să ştie şi cei ce lipsesc de la Sfântul Sinod, şi care rămân prin ţară sau în cetate, pentru oarecare pricină Bisericească, sau trupească, cele ce pentru dânşii s-au închipuit, facem cunoscut sfinţeniei şi dragostei voastre, că dacă vreun Mitropolit de Epárhie, apostatisindu-se sau despărţindu-se de Sfântul şi Ecumenicul Sinod, va trece către adunarea apostasiei (revoltei), sau după aceasta s-ar adăuga (unii cu dânsa), sau cele ale lui Chelestin au cugeta sau va cugeta. Aceasta nicidecum poate lucra împotriva Episcopului Epárhiei, fiindcă este nelucrător, şi scos de către Sinod, de acum înainte de la toată Bisericeasca împărtăşire. Ci încă şi se va supune întru totul Episcopilor Epárhiei, şi Mitropoliţilor de prin prejur care cugetă cele ale Ortodoxiei, şi din treapta Episcopiei se va scoate.

TÂLCUIRE

Canonul acesta înştiinţează pe cei ce nu s-au aflat în Sinod, de caterisirea lui Ioan al Anitohíei, a lui Teodorít Episcopul Chírului, a lui Íva Episcopul Edései, şi a celor împreună cu aceştia 30 Episcopi[1], zicând: fiindcă Episcopii cei ce nu s-au înfăţoşat la sfântul Sinodul acesta pentru vreo pricină a lor Bisericească, sau trupească, trebuie să ştie cele ce s-au făcut pentru aceşti zişi. Facem cunoscut dragostei voastre, că oricare Mitropolit s-a despărţit de Sfântul şi Ecumenicul Sinodul acesta, şi s-au unit cu adunarea apostasiei (revoltei), a lui Nestórie adică, şi a lui Ioan, şi a celor împreună cu dânsul. Sau mai în urmă se va uni. Sau au cugetat ereticeştile dogme ale lui Chelestín[2]. Acesta nici o putere are a face ceva rău asupra Episcopilor, sau şi asupra mirenilor, asupra celor Dreptslăvitori. Fiindcă s-au făcut lepădat de la Sinodul acesta despre toată Bisericeasca împărtăşire, şi Sfinţita lucrare, şi fiindcă are a se face de aici înainte cu totul lepădat din treapta Episcopiei, încă şi dintre însuşi Drepslăvitorii Episcopi, şi Mitropoliţii cei ce sunt prin prejur.

CANON 2

Iar dacă oarecare Episcopi Eparhioţi s-au lipsit de Sfântul Sinod, şi s-au unit cu apostasia (revolta), ori s-ar ispiti a se uni, ori şi iscălind în caterisirea lui Nestórie, s-au întors către adunarea apostasiei. Aceştia cu totul după socotinţa Sfântului Sinod, străini să fie de Preoţie, şi căzuţi din treaptă.

TÂLCUIRE

Şi acest Canon, asemene cu cel dintâi zice, că dacă niscaiva Episcopi din Eparhia Antiohíei, nu s-au aflat faţă în Sinod. Ci ori s-au unit cu apostasia (revolta) acestui al Antiohíei, sau în urmă s-ar uni, sau şi după ce au iscălit, şi au adeverit caterisirea lui Nestórie, iarăşi s-au întors la apostaticeasca lui adunare. Aceştia zic, s-a socotit de cuviinţă de către Sfântul Sinod, să fie străini de Preoţie, şi lepădaţi din treapta Episcopiei.

CANON 3

Iar dacă oarecare din Clericii ce se află în fiecare cetate, sau sat, de către Nestórie, şi de cei ce sunt împreună cu el, de Preoţie s-au oprit pentru că cugetă drept, i-am îndreptuit şi pe aceştia a-şi lua iarăşi treapta lor. Şi în de Obşte Clericilor celor ce împreună cugetă cu Ortodoxul şi Ecumenicul Sinodul acesta, le poruncim ca Episcopilor celor ce au apostat (revoltat), sau s-au depărtat, nici decât să se supuie, sub nici un fel de chip.

TÂLCUIRE

De vreme de Patriarh al Constantinopolului fiind Nestórie, a aforesit, şi a caterisit pe Clericii aceia ce nu erau de o cugetare cu el, dar şi Episcopii cei de o socoteală cu el printr-alte ţări aceastaşi o au făcut. Pentru aceasta Canonul acesta a judecat cu dreptul ca aceşti caterisiţi să-şi dobândească iarăşi treapta lor. Şi totaliceşte zicând au poruncit ca după nici un chip să fie supuşi apostaţilor Episcopi, Clericii aceia ce sunt de o cugetare cu Dreptslăvitorul şi Ecumenicul Sinodul acesta.

CANON 4

Iar dacă vreunul din Clerici ar apostá (revolta) şi ar îndrăzni ori îndeosebi, ori în public a cugeta cele ale lui Nestórie, sau ale lui Chelestín, şi aceştia de Sfântul Sinod, s-au îndreptuit a fi caterisiţi.

TÂLCUIRE

Şi Canonul acesta deopotrivă cu cel mai de sus cuprinde pentru Clericii aceia, de ar apostá, şi ori îndeosebi, ori în auzul poporului, ar îndrăzni a cugeta, sau a învăţa dogma lui Nestórie, şi a lui Chelestín celui de o cugetare cu el, zicând, că s-a judecat drept de Sfântul Sinod, că unii ca aceştia să fie caterisiţi din treapta lor.

CANON 5

Câţi pentru fapte necuviincioase de către Sfântul Sinod, sau de Episcopii lor s-au osândit, şi pentru acestea Nestórie, după toată a sa nebăgare de seamă, şi cei ce cugetă ale sale fără canonisire s-au ispitit, sau s-ar ispiti a le da împărtăşirea, sau treaptă. Am îndreptuit să rămâie şi aceştia nefolosiţi, şi întru nimic a fi mai puţin decât cei caterisiţi.

TÂLCUIRE

Acest Canon rânduieşte, că Clericii câţi pentru oarecare păcate, ce aduc asupra aforisirii, s-au catérisis, s-au aforesit, veri s-au caterisit de Sfântul Sinodul acesta, sau de însuşi Episcopii lor. Iar Nestórie, şi cei de o socoteală cu el, fără a face vreo osebire între oprit, şi neoprit, ori au îndrăznit de a le da iertare de aforisire, ori lucrare de preoţie, ori şi după aceasta de vor îndrăzni, aceştia, zic, am judecat drept ca să rămâie nefolosiţi de această iertare afară de Canoane, şi să fie iarăşi caterisiţi ca şi mai înainte.

CANON 6

Aşişderea şi care ar voi cu orice chip a strămuta cele ce s-au lucrat în Sfântul Sinod cel din Efés, pentru fiecare; Sfântul Sinod a hotărât, de ar fi Episcopi, sau Clerici, desăvârşit să cadă din treapta lor. Iar de ar fi mireni, să fie neîmpărtăşiţi.

TÂLCUIRE

Canoanele cele mai de sus mai particulare sunt, iar acesta în de Obşte rânduieşte, căci, câţi ar îndrăzni a strămuta cu orice chip cele lucrate pentru fiecare pricină în Sinodul cel din Efés; aceştia, de ar fi Episcopi, sau Clerici, să se caterisească, iar de ar fi lumeni să se aforisească.

CANON 7

Acestea citindu-se, a hotărât Sfântul Sinod, altă Credinţă nimănuia a-i fi slobod să aducă sau să scrie, sau să alcătuiască, afară de cea hotărâtă de sfinţii Părinţi, cei adunaţi în cetatea Neceenilor, împreună cu Sfântul Duh; iar pe cei ce îndrăznesc, ori a alcătui altă credinţă, ori a propune, ori a o proaduce celor ce voiesc a se întoarce la cunoştinţa adevărului, sau din ellinísm, sau din Iudaísm, sau din orice fel de erés. Aceştia, de ar fi Episcopi, sau Clerici, străini să fie, Episcopii de Episcopie, şi Clericii de Clericat, iar de ar fi lumeni, să se anatematisească. Şi după asemenea chip, de s-ar vădi oarecare, ori Episcopi, o ri Clerici, ori mirensa scriere de către Harísie Prebíterul, despre Înomenirea Unuia născut Fiului lui Dumnezeu, adică spurcatele şi răzvrătitele dogmele lui Nestorie, car s-au şi supus (unii ca aceştia), supuie-se hotărârii Sfântului acestuia şi Ecumenicului Sinod. Încât, adică, Episcopul să se înstrăineze de Episcopie, şi să fie caterisit. Iar Clericul asemenea să cadă din Cler. Iar mirean de ar fi cineva, şi acesta să se anatematisească. Precum s-a zis.

TÂLCUIRE

Fiindcă întru acest Sfânt şi Ecumenic Sinod s-au citit şi Símbolul Sfântului şi Ecumenicului Sinodului întâi celui din Niceea, şi símbolul lui Nestórie celui de o cugetarea cu Iudeii, întru care se cuprindeau spurcatele lui dogme, care s-au adus în Sinod de Harísie Presbiterul Filadélfiei; pentru acestă pricină, după citirea acestora, Sfântul Sinodul acesta a aşezat acest Canon, hotărând, că nu este iertat vreunuia a alcătui, sau a scrie, sau a înfăţoşa la cei ce se întorc către Ortodoxie, altă credinţă, adică alt símbol de credinţă[3], afară de Simbolul Credinţei cel hotărât de Părinţii cei adunaţi în cetatea Niceenilor, prin luminarea Sfântului Duh. Iar cei ce vor îndrăzni, ori a alcătui alt símbol de credinţă, ori al propune pe acela în arătare, ori al şi înfăţoşa Elinilor, şi Iudeilor, şi ereticilor, celor ce se întorc la cunoştinţăa Adevărului. Unii ca aceştia, de vor fi Episcopi şi Clerici, să fie lepădaţi din Episcopie şi din Clericat, iar de vor fi mireni, să se anatematisească. Asemenea încă şi câţi se vor vădi că cugetă întru sineşi ori învaţă pe alţii spurcatele, şi ereticeştile dogme ale lui Nestórie despre Înomenirea Unuia născut Fiului lui Dumnezeu, care se cuprind în alcătuirea cea de dânsul alcătuită, şi adusă în Sinodul acesta de Harísie Presbíterul, şi aceştia zic, de vor fi Episcopi, şi Clerici, să fie caterisiţi, şi din Episcopie şi din Clericat lepădaţi. Iar de vor fi mireni, să se anatematisească, precum mai-nainte am zis.

CANON 8

Lucru din nou scornit (Kenotomít), afară de Bisericeştile legiuiri, şi de Canoanele Sfinţilor Apostoli. Şi care de slobozenia tuturor se atinge ne-au vestit preiubitorul de Dumnezeu Sinepiscopul Righín, şi cei împreună cu dânsul prea iubitori de Dumnezeu Episcopi ai Eparhiei Chiprienilor Zínon, şi Evágrie. Drept aceea fiindcă obşteştile patimi de mai mare vindecare au trebuinţă, ca unele ce şi mai mare vătămare aduc, şi mai vârtos, dacă nici vreun obicei vechi a urmat, ca Episcopul Cetăţii Antiohénilor, să facă Hirotoniile cel în Kípru, precum prin Libéle (scrisori), şi prin însuşi glasurile lor, au învăţat bine cinstitorii bărbaţi, cei ce au avut întrarea în Sfântul Sinod vor avea nebântuirea, şi ne silnicia proiestoşii Sfintelor Biserici, celor din Kípru, după Canoanele Cuvioşilor Părinţi, şi după vechiul obicei, înşişi ei făcând Hirotoniile Preacuvioşilor Episcopi. Aceastaşi însă se va păzi şi la celelalte ocârmuiri, şi la Bisericile cele pretutindenea. Încât nimeni din iubitorii de Dumnezeu Episcopi, altă Eparhie care n-a fost mai înainte şi din început sub acelaşi, adică sub cei mai-nainte de el, să puie mâna pe ea. Ci şi de au apucat cineva, şi de altul de s-a făcut silit fiind, aceasta să o dea înapoi, ca nu Canoanele Părinţilor să se calce nici măcar cu chip de sfinţită lucrare, ca să nu încapă mândria stăpânirii lumeşti, nici să lăsăm slobozenia câte puţin pierzându-o, pe care o au dăruit nouă cu Sângele său Domnul nostru Iisus Hristos, slobozitorul tuturor oamenilor. Deci au socotit Sfântul şi Ecumenicul Sinod a se păzi pentru fiecare Epárhie, curate şi nesilite dreptăţile cele cuvenite ei din început, şi după vechiul obicei ce s-a apucat, fiecare Mitropolit având voie la cele întocmai cu cele lucrate, a primi spre a sa întărire. Iar dacă cineva ar arăta un chip luptător celor acum hotărâte, fără tărie acesta a fi s-a socotit de tot sfântul şi Ecumenicul Sinod. [Apostol: 35; Sinod 2: 2; Sinod 6: 20; Antiohía: 13, 22; Sard: 3, 11, 12] [Apostol: 34; Sinod 1: 6, 7; Sinod 2: 20; Sinod 6: 36, 39; Antiohía: 9]

TÂLCUIRE

De vreme ce Kíprul după ocârmuirea cea dinafară, era supusă Dukului Antiohíei, care şi trimitea Voievod oştenesc într-însul. De aici Episcopul Antiohíei urmând politicescului şi celui din afară chip, şi legii acesteia, au voit să arate supuse luişi Epárhia aceasta, şi după ocârmuirea cea din lăuntru, şi Bisericească, Hirotonind pe Episcopii cei din Kipru afară de hotarele sale, şi neurmând după vechiul obicei. Lucru ce este afară de Apostoleştile Canoane de cel 34, 35. Deci primind Sinodul pe Righín Arhiepiscopul Constantiei, care din vechi se numea Salamína, iar acum Amohóstos, şi Episcopii cei împreună cu el Zínon al Kirínei, şi pe Evágrie al Solónului, care şi prin scrisori, şi prin viul glas, spuind acestea: Legiuieşte prin Canonul acesta, că, după Canoane, şi după vechiul obicei Mitropoliţii Kíprului să Hirotonisească însuşi de sineşi pe Episcopii cei din Kípru, şi despre altul să rămâie nesupăraţi, şi ne siliţi. Făcând însă Canon generalnic, şi Catolicesc, Părinţii Sinodului acestuia, adaog, că însăşi aceasta să se păzească şi la celelalte ocârmuiri şi Epárhii pretutindenea. Încât să nu reşluiască, şi săşi însuşească nici un Episcop altă Epárhie, ce din început şi din vechime nu a fost supuse, ori stăpânirii sale, ori Procátohilor lui. Iar dacă vreunul cu sila îşi va însuşi aceasta, să o dea înapoi, ca să nu calce Canoanele Părinţilor, şi ca nu Arhiereii propunând poate ca un acoperământ sfinţita Lucrare, sub acesta pe ascuns să ia deşarta slavă de lumească stăpânire şi de aicea robindu-se nedreptăţii, să piarză câte puţin puţin slobozenia, pe care slobozitorul tuturor oamenilor Iisus Hristos cu sângele său o a dăruit nouă. Deci s-a socotit de cuviinţă de către sfântul acesta şi Ecumenicul Sinod, să rămâie curate, şi ne silite, dreptele Pronómii, care din început şi din învechit obicei, au dobândit fiecare Epárhie. Şi fiecare Mitropolit să aibă voie a lua copie întocmai de pe Canonul acesta spre întărirea, şi adeverirea Pronómiilor Mitropoliei sale. Iar de ar arăta cineva tip (formă), sau lege politiceasc, şi împărătească, potrivnică Canonului acestuia, au socotit de cuviinţă tot Sinodul acesta, ca politiceasca legea aceasta să rămâie fără tărie şi nelucrătoare.

EPISTOLÍA ACESTUIAŞI SFÂNT ŞI ECUMENIC AL TREILEA SINOD, CĂTRE SFINŢITUL SINOD CEL DIN PAMFILIA PENTRU EVSTATIE CEL FĂCUT LOR MITROPOLIT

Fiindcă de Dumnezeu însuflata Scriptură [Pilde 25: 29; Sirah 32: 29] zice: „Toate cu sfat să faci, mai vârtos celor ce au primit soarta sfinţitei dregătorii se cade cu toată scumpătatea a face cercetare pentru cele ce se cuvine să facă. Pentru că cei ce voiesc a petrece viaţa aşa fel urmează aceea adică, că ei aflându-se în buna nădejde despre cele ale lor, ca de un norocos vânt se poartă după pornirea dorinţei lor, cuvântul acesta mult adevăr-asemănare are. Iar uneori se întâmplă, că întristarea ce iute şi nesuferită împovărând, pe minte, cumplit o tulbură, mutându-o de la vânarea celor trebuincioase, şi înduplecându-o la cele nepotrivite fiinţei sale, ca cum ar vedea ceva folositor. Ceva de acest fel am văzut că au pătimit preacucernicul şi prea-iubitorul de Dumnezeu Evstátie. Că s-a Hirotonit Canoniceşte, precum se mărturiseşte. Tulburat însă fiind, precum zice, de către oarecare şi în neaşteaptate împrejurări încăpând, apoi din foarte multa neiscusinţă obosind de a mai sta asupra purtărilor de grijă celor ce veneau asupra sa, şi putând a opri ocările cele ce i se aduceau asuprăşi, a adus, nu ştim în ce chip, carte de paretisire; Că trebuia ca unul ce odată i se încredinţase Ieraticeasca purtarea de grijă, de aceasta să se ţie cu vitejie Duhovnicească, şi a se găti a suferi de bună voie ostenelile şi sudorile cele cu plată. Fiindcă după ce odată s-au arătat pe sineşi a fi obosit, acesta pătimindu-o mai mult din ne iscusire, decât din lenevire şi trândăvire, a voastră cinstire de Dumnezeu de nevoie au Hirotonit pe preacucernicul şi prea iubitorul de Dumnezeu, pe fratele nostru şi Sinepiscopul Teódor, purtătorul de grijă al Bisericii. Că nu era de cuviinţă a văduvi Biserica, şi turmele Mântuitorului a petrece fără purtător de grijă. Însă fiindcă a către noi plângând, nu despre cetate, nici despre Biserică prigonind pe zisul cinstitorul de Dumnezeu Episcopul Teódor, şi cerând adică cinste de Episcop, şi numire; ne-a durut inima pe toţi pentru bătrân, şi obşteşti socotind noi a fi lacrimile lui, ne-am silit a afla, de a suferit zisul caterisire legiuită, adică, ori de s-au adus asupra lui de către oarecare ce au bârfit împotriva cinstei lui, oarecare mustrări de fapte necuviincioase. Şi dar am aflat că nimic de aceste s-au lucrat, s-au făcut însă mai vârtos de către zisul în loc de învinovăţire paretisire. Drept aceea nici pe a ta cinstire de Dumnezeu o am prihănit căci ai Hirotonisit după trebuinţă în locul lui pe pomenitul cucernicul Episcopul Teódor.” Fiind dar că pentru neiscusirea bărbatului, nu urmează mult a ne filonichisí (disputá), trebuia însă mai vârtos a ne fi milă de bătrân, fiind depărtat aşa într-atâţia ani şi din cetatea Cetatea ceea ce l-a născut pe dânsul afară, şi din părinteştile locuinţi, am îndreptuit şi am hotărât fără de toată zicerea împotrivă să aibă, şi numele Episcopiei, şi cinstea şi împărtăşirea. Aşa însă, încât nici să Hirotonisească, nici vreo Biserică apucând să Ierurghisească cu de la sine stăpânire. Ci dacă împreună s-ar lua, adică dându-se voie, de s-ar întâmpla, de către vreun frate, şi Sinepiscop, după aşezare sufletească şi dragostea cea întru Hristos. Iar de veţi voi ceva mai bun pentru el, ori acum, ori în viitorime, şi aceasta va plăcea sfântului Sinod. [Sobor 1 şi 2: 16; Petru: 10; Chiríl: 2, 3]

TÂLCUIREA EPISTOLIEI

Acest Eustátie pentru care zice Epistolía aceasta au fost Episcop al Pamfíliei, care este Epárhie a Atáliei. Căzând însă în griji, şi în pricini ale Episcopiei, şi obosind pentru micşorare de suflet şi neiscusirea ce avea în lucrările Episcopiei, şi în ispite, a făcut în scris parétisis (adică lepădare de Episcopie). Deci în locul lui Sinodul cel de acolo a Hirotonit pe altul. Acesta dar mai în urmă a venit la sfântul acesta şi Ecumenicul Sinod, cu lacrimi cerând, nu Episcopia de care s-a paretisit, ci să aibă cinstea, şi numele Episcopului. Iar Sinodul jelindu-l, şi durere simţind pentru dânsul, mai ales pentru bătrâneţile şi lacrimile lui, şi pentru înstrăinarea de patria sa, şi de părinteasca sa casă. Iar mai ales, şi mai cu deadinsul, pentru că, nu pentru vreo oarecare răutate caterisindu-se s-a paretisit, nu pentru lenevirea şi trândăvirea sa (pentru că de ar fi urmat acestea, nu l-ar fi miluit cândva pe el Sinodul, nici măcar nume gol de Episcop i-ar fi dat) ci fiindcă pentru micşorarea de suflet a lui, şi pentru neiscusinţa întru lucrări, au hotărât să aibă şi numele de Episcop; adică a se zice Episcop. Şi cinstea, adică a şedea împreună cu Episcopii. Şi împărtăşirea, adică a se împărtăşi împreună, şi a Liturghisi împreună, şi a Hirotonisi împreună cu Episcopii, nu însă însuşi de sineşi, ci cu voia şi porunca Episcopului celui de loc. Zice însă pe lângă acestea Episcopilor Pamfiliei Sinodul, cum că orice altă vor socoti mai bun, şi mai presus, ca să dea lui Evstátie, ori acum, ori mai în urmă, aceasta va plăcea şi Sinodului. Şi aceasta nu este alta, precum tâlcuieşte anonimul (nenumitul) tâlcuitor, decât, al pune pe el Episcop vreunei Epárhii lipsite de Episcop[4].



[1] Pricina pentru care s-au caterisit aceştia, a fost aceasta. După ce Sinodul acesta a osândit pe rău-cinstitorul Nestorie, şi l-a caterisit, după trei zile a venit şi acest Ioan al Antiohíei împreună cu Teodorít, cu Íva şi cu 30 de Episcopi, care ori că scârbindu-se, pentru că nu au îngăduit venirea lor Sinodul. (Ori şi pentru că au avut prieteşug cu Nestórie) au prihănit caterisirea lui Nestorie, ca pe o nebinecuvântată, şi întâi pricinuitor ca cum a caterisirii acestei fără cuvânt au numit pe Dumnezeiescul Chiríl şi pe Mémnon al Efésului ca când ei ar fi fost îndreptători în Sinod. Şi atâta prigonire s-a făcut între Ioan şi Chiríl, şi între cei de lângă ei, încât, despre o parte cei de pe lângă Ioan au caterisit pe cei de lângă sfântul Chiríl. Iar despre alta, cei pe lângă sfântul Chiríl, au caterisit pe cei de pe lângă Ioan. Dar şi Teodorít douăsprezece Capete a scris împotriva a douăsprezece anatematisiri, pe care Dumnezeiescul Chiríl împotriva lui Nestórie le-a alcătuit. Şi Íva încă, a scris o Epistolíe pentru Nestórie, care împreună cu cele douăsprezece Capete ale lui Teodorít, ca o rea cinstitoare s-a lepădat de către Sinodul al 4-lea şi de către cel al 5-lea. În urmă însă cu împreună-lucrarea Împăratului, iarăşi s-au unit şi Ioan şi Teodorít cu sfântul Chiril. Şi Ioan adică, după ce iarăşi s-a descoperit eresul lui Nestórie, s-a făcut pricinuitor (după Zonará şi Evágrie Cartea 1 Cap 7) a se izgonie Nestorie din Mănăstirea cea din Antiohía unde mai întâi se afla, în Óas, ce turceşte se zice Iprím. Iar Teodorít la Sinodul al 4-lea arătat au anatematisit pe Nestórie şi eresul lui. Pe care eres îl număra împreună cu eresurile în Cartea cea despre bârfiturile ereticilor, şi în caterisirea lui Nestórie a iscălit împreună cu cel al Antiohíei la Sinodul al 3-lea.

[2] Chelestin următor învăţătorului său Pelághie, unit cu Nestórie s-au făcut în eres, după sfinţitul Fótie la citirea 54 fiindcă acela hulea întru Fiul lui Dumnezeu. Iar Chelestín întru Duhul cel Sfânt, precum scria Chiríl către Teodísie. „Că Nestórie zice, că, de vreme ce Hristos este de firea noastră, iar Dumnezeu voieşte toţi a se mântui, şi după voinţa sa fiecare poate a-şi îndreptat greşeala sa, pentru aceasta, nu Cuvântul lui Dumnezeu este cel ce s-a Născut, ci Omul cel ce s-a Născut din Maria, pentru vrednicia fiereştei voinţei sale, avea pe cuvântul lui Dumnezeu următor luişi, cu singura vrednicia, şi cu aceeaşi numire împărtăşindu-se de Dumnezeire. Iar Chelestín zicea, că nu Dumnezeu adică Duhul cel Sfânt împarte fiecăruia precum voieşte cele spre buna cinstire (de Dumnezeu) spre mântuire; ci firea omului care pentru păcat este căzută din fericire, aceasta după vrednicia voinţei, adică proeresul, ori cheamă, ori împinge de la sine pe Duhul cel Sfânt. Şi mai-nainte de Darul, stăpânirea de sineşi a omului povăţuieşte. Drept aceea voinţa omului îndestulă spre împlinirea Poruncilor lui Dumnezeu. Relele dogme ale lui Chelestín acestuia, l-au anatematisit şi acest al 3-lea Sinod şi mai înainte de acesta cel din Cartagina, împreună cu cele ale lui Pelaghie.

[3] Pricina pentru care Sinodul a anatematisit pe cei ce ar îndrăzni a alcătui alt Símbol al Credinţei, este aceasta. Sfântul Marcu al Efésului, în a 5-a Praxă a Sinodului din Florenţa zice, că, peste treizeci de Símboale ar fi alcătuit eréticii împotriva Cuvântului: „Deofiinţă”. De la care au luat prilej şi Nestórie răucinstitorul, de a alcătuit al său símbol, şi al preda celor ce veneau la Dreptslăvitoarea Credinţă, Elinilor adică, Iudeilor, şi ereticilor, precum se arată aceasta în Canonul acesta. Deci acest al 3-lea Sinod, mai înainte văzând, nu cumva, din slobozenia aceasta de a se scrie Símboale, să urmeze vreo nouă scornire (kenotomíe) întru Dreaptaslăvire, au oprit de a se scrie de aici înainte alt Símbol al Credinţei, afară de cel al întâiului, şi a celui al doilea Sinod împreună (căci ca unul acestea se socotesc) şi de a se preda în Obşte. Însă nu au oprit de a se scrie altă Credinţă, adică de Obşte a vreunui eretic. Că aceasta şi mai înainte de Sinodul al 3-lea era oprită pururea, nu numai de Sinoade, şi de Episcopi, ci şi fiecare Dreptslăvitor creştin. Ci alta afară de Credinţa Părinţilor celor din Niceea, măcar de ar fi aceasta şi Dreptslăvitoare, nici au oprit pe eretici despre aceasta. Căci câte Legea şi Sinodul le zice, celor ce sunt în Lege le zice. Însă Dreptslăvitorilor creştini, şi nu cutăruia sau cutăruia, ci de Obşte tuturor împreună, atât Sinoadelor, cât şi în scurt fiecăruia de Obşte: „Că nimănui a-i fi cu putinţă aceasta”, şi celelalte. Iar zicând nimănui, va să zică peste tot, şi generală hotărâre este. Şi vezi tălmăcirea Sinodului acestuia cea pentru Símbol, ce o face Dumnezeiescul Chiril în Epistolía cea către Acachie. Că Sinodul îngrijindu-se pentru scurtimea, nu au zis hotărâtor nimănui a-i fi slobod să alcătuiască altă arătare a Credinţei; ci ceea ce Sinodul a lăsat a o zice în Sinodul acesta al său, aceasta Exárhul său, adică Dumnezeiescul Chiril, ca însuşi Sinodul în Epistolía cea către Episcopul Melitinei luminat o arată zicând „Sfântul şi Ecumenicul Sinodul, cel adunat în cetatea Efésului, mai înainte au socotit lucru de nevoie de a nu trebui Bisericii lui Dumnezeu a face altă alcătuire a Credinţei, afară de ceea ce este, pe care Părinţii cei de trei ori fericiţi grăind o au hotărât. Care va să zică că nu numai nu se cade a alcătui cineva alt Símbo Dreptslăvitor, afară de cel al Sinodului din Niceea, dar nici măcar pe însuşi acest Símbol Dreptslăvitor este iertat al aduce cu alt fel de grăire. Precum şi Dumnezeiescul Marcu al Efésului, şi Visaríon al Niceei în Sinodul ce s-a făcut în Florenţa prea-vitejeşte aceasta o au dovedit. Dar ce zic cu alt fel de grăire? Nu este iertat a schimba ceva din sfântul Símbol, nu numai o zicere, ci nici măcar o singură silabă. Şi că aceasta este adevărată, martor este iarăşi însuşi Dumnezeiescul Chiril acesta. Iar când zic Chiril, pe însuşi al 3-lea Sinod Ecumenic îl zic. Că acela a fost Exárh al Sinodului, şi mai ales Sinodul este care grăieşte prin gura lui. Că scriind acesta în cea către Ioan al Antiohíei, acestea zice: „După nici un chip suferim a se clăti de către oarecare Credinţa cea hotărâtă, adică Símbolul Credinţei, al sfinţilor Părinţilor noştri celor adunaţi în Niceea după vremi alcătuit. Nici însuşi nouă dăm voie, sau altora, ori zicere a schimba din cele puse acolo, sau o silabă a o trece.” Şi dacă nici o silabă a o schimba cineva nu este iertat, cu mult mai vârtos nici a adăogi ceva întru el, nici a scădea. Pentru aceasta Papa Agatón în timpul Sinodului al 6-lea scriind către împăraţii Romani zicea: „Una şi mai aleasă pentru totdeauna a avea ne rugăm şi credem, ca nimic afară de cele canoniceşti hotărâte, să se împuţineze, nici să se schimbe, nici să se adaoge, şi acestea cu graiurile şi cu înţelegerile neschimbate să se păzească.” Iar Sinodul al 7-lea zice: „Noi legiuirile Părinţilor le păzim, noi pe cei ce au adaos, sau scad din Biserică îi anatematisim.” Dar nu cumva altele au zis şi altele au făcut cu lucrul? Nu. Ci şi cu lucrul şi în faptă au adeverit cuvintele acelea, fără a adăogi sau a scădea în Obştescul Símbol toate Sinoadele cele Ecumenice de la cel al 3-lea încoace. Şi măcar că au avut nevoie să o facă aceasta. Că sinodul al 3-lea deşi a avut nevoie să adaoge în Símbol aceste prea de nevoie ziceri, atât pentru cea desăvârşit stingere a eresului lui Nestorie, cât şi pentru adeverirea Dreptslăvitoarei cugetări, pe unirea cea după Ipostas, zic, şi pe zicerea de Dumnezeu Născătoarei, şi cu toate acestea nu au îndrăznit cât de puţin a schimba Sfinţitul Símbol, ci osebită hotărâre din afară făcând, au pus într-însa şi zicerile acestea, şi câte pentru acelea. Iar Sinodul al 4-lea şi nevoie având a adăuga în Obştescul Símbol pe amândouă firile Cuvântului celui ce s-a Înomenit, pentru eresul celor ce dogmatiseau o singură fire întru Hristos, aceasta însă nu o au făcut. Asemenea şi cel al 5-lea pe veşnicia muncii; şi cel a 6-lea pe cele 2 lucrări (ale Dumnezeu-omului Iisus). Şi cel al 7-lea pe închinarea sfintelor Icoane, au fost silite (acestea Sfintele Sinoade) a le adăogi în Sfântul Símbol; pentru ereticii cei ce cugetă cele dimpotrivă. Însă nu au îndrăznit a o face acesta, şi nekenotomisit (neînnoit) au păzit pe Obştescul Símbolul Credinţei. Şi măcar că aceste glasuri nu erau adăogire a Símbolului după Credinţă, ci tălmăcirea celor pe scurt cuprinse în Sfântul Símbol, şi adăogire numai după ziceri. Pentru ce? Negreşit evlavisind şi cinstirea Símbolului Părinţilor din Niceea, şi hotărârea Sinodului al 3-lea, care supune anatemei pe toată adăogirea în Símbol, ori pe cea după Credinţă, ori pe cea după ziceri adică. Pe însăşi această cinstire a Símbolului Părinţilor celor din Niceea. Şi pe această hotărâre a Símbolului al 3-lea după urmarea sfinţitelor Sinoade, se cuvenea a o respectui şi Biserica Apusenilor, şi a nu adăogi în Símbol nelegiuitat adăogire, cea, şi din Fiul. Care şi singură a fost îndestulă să dezbine pe Apuseni de Răsăriteni, să întărâte între dânşii război prea sălbatic, şi să pricinuiască relele cele vrednice de lacrimi. Şi mai pe urmă de toate, câte Istoriile şi Cărţile noastre în scris. Dar zic Apusenii, că precum Sinodul al 2-lea nu a greşit adăugând în Símbolul celui întâi, aşa nici Biserica Apusenilor a greşit iertând adăogirea aceasta. Dar se cuvine a zice că asemănarea aceasta este cu totul neasemănată, că cel al 2-lea Ecumenic, aceeaşi vrednicie a celui 1 Ecumenic avându-o au adaos, după cuvântul cel chiar şi prea de căpetenie, pentru că nu era oprit de alt Sinod Ecumenic de mai-nainte de a adaoge cineva în Símbol (şi măcare că Sinodul cel ce s-a făcut în Sardíchia mai-nainte de cel al doilea, au oprit afară de Credinţa cea din Niceea să nu alcătuiască cineva alta, cu toate că acesta şi pentru că au fost particular şi local, şi pentru că aceasta o au zis pentru Arienii cei ce învaţă altă Credinţă împotriva zicerii, Deofiinţă, şi nu pentru Dreptslăvitorul Sinod Ecumenic, nu era volnic a se face învăţător celui al 2-lea Ecumenic, care purta faţa a toată Biserica. Că pururea localul şi particularul Sinod, urmează celui Ecumenic, iar nu cel Ecumenic celui localnic). Iar după al doilea cuvânt, şi pentru că adăogirile acele ce au făcut cel al 2-lea în Símbolul celui dintâi erau adăogiri numai după ziceri, nu însă şi după Credinţă, şi tălmăcire mai vârtos celor în scurt cuprinse. Şi de unde este arătat aceasta? De la Sinoadele cele ce au primit ca pe unul pe al celui întâi şi al celui al doilea Símbol, numindu-l Símbol numai al celui din Niceea, nu însă şi al celui din Constantinopol al 2-lea pentru că se cuprinde întru al celui dintâi Sinod tălmăcirea celui al doilea. Că şi acest al treilea Sinod în Canonul acesta a hotărât a nu fi iertat nimănui a alcătui altă Credinţă afară de cea hotărâtă de Sfinţii Părinţi cei adunaţi în cetatea Niceenilor, şi sfântul Chiril al acestuiaşi zice în Epistolia cea către cel al Antiohíei, dar şi Ioan al Constantinopolului, şi Vighílie al Romei scriind către Evtíhie al Constantinopolului, unul îl zic (pe Símbolul) acesta. Şi în cea a cincia adunare a cei în Florenţa, aşa este scris: „Al celui întâi şi al 2-lea sunt arătările Credinţei acestea”, adică Símboalele, iar mai vârtos Símbolul. Iar cum că mai mult au descoperit decât au adaos Părinţii Sinodului al 2-lea în Símbolul celui dintâi, anume mărturisesc mulţi. Că şi cel Ecumenic al 6-lea în idíct scrie că Părinţii cei 150 cu însuflarea prea Sfântului Duh au povăţuit Símbolul cel ce mare şi vrednic de cinstire se zice, cele pentru Sfântul Duh adeverindu-le, că este Dumnezeu prin care mai însemnat au descoperit. Şi Iustinian în Nearaoa cea către Epifánie al Constantinopolului zice: „Pentru că cu mărturii din Scripturi pe aceastaşi învăţătură (adică Símbolul celor din Niceea) sfinţii Părinţi cei 150 zişi, descoperindu-o o au arătat. Dar şi Teologul Grigorie în cea către Clidónie, zice: „Noi nimic am preţuit mai mult vreodinioară decât Credinţa cea din Niceea. Ai căreia îi suntem, cu ajutorul lui Dumnezeu, şi vom fi, mai îndreptând, cele cu lipsă zise a Credinţei aceia de Părinţii acia pentru Sfântul Duh.” Însă măcar deşi adăogirile acestea ale celui al 2-lea Sinod sunt chiar desvăliri, adică tălmăciri, precum s-au dovedit, cu toate acestea prea fărădelege ar fi făcut a adaoge el în Símbol, şi tălmăcirile acestea, de ar fi apucat mai-nainte vreun Sinod Ecumenicşi ar fi oprit pe adăogire orice fel ar fi în Símbol cu anatematisire, precum au oprit-o acest al 3-lea Ecumenic. Drept aceea din urmare prea fărădelege şi sub anatema este adăogirea în Símbol cea a apusenilor, nu numai pentru că este adăogire potrivnică după Credinţă, pricinuitor de pricină făcând pe Fiul, şi două începătorii întroducând în Dumnezeire, şi mulţime de alte necuviinţe. Dar şi pentru că, de am şi zice, precum ei zic, că au fost tălmăcire, şi adăogire numai după ziceri, cu toate acestea, nici într-un chip se cuvenea a se adăogi în Símbol, pentru hotărârile atât al acestuia al 3-lea cât şi ale celor de aici înainte Ecumenice Sinoade, care poruncesc a se păzi cu totul neschimbat obştescul Símbol, şi care pe toată adăogirea ce s-ar face întru el, o supun anátemei. Ci încă şi Petru al Antiohíe, răul relelor au zis pe adăogire, pentru care rău este că se cântă împreună cu Símbolul în Biserica Romanilor şi neîdreptându-se, pentru aceasta zic, Sérghie al Constantinopolului au scos din pomenire pe Papa Sérghie al 4-lea şi de atunci s-au făcut ruperea cea mare între noi, şi între Apuseni, dar ce zic pe ai noştri? Şi însuşi Ioan Papa al Romei, fiind faţă prin locoţiitorii săi Petru şi Pavel şi Evghénie în Sinodul cel ce s-a adunat în timpul împărăţiei lui Vasilie Machedon, în anul 879 care şi hotărârea acelui Sinod o au primit, care zice. „Dacă cineva afară de sfinţitul Símbolul acesta ar îndrăzni altul a scrie, sau a adăogi, sau a scoate, sau hotărâre a numi sau adăogire, şi împuţinare întru cel dat nouă a o face aceasta, osândit fie, şi de toată creştineasca mărturisire străin. Că a împuţina, sau a adăogi, arată nedeplinită pe cea din început şi până astăzi urmată a noastră mărturisire întru Sfânta TREIME.” Şi însuşi Papa zic, această hotărâre primindu-o, au osândit pe adăogirea cea în Símbol, zicând: „Iarăşi mai arătăm cuvioşiei tale, că despre articolul acesta, pentru care s-au întâmplat smintelile în Bisericile lui Dumnezeu, să aibă deplină încredinţare întru noi, că nu numai, nu o zicem aceasta, că Duhul din Fiul se purcede; ci şi pe cei ce mai întâi au îndrăznit cu a lor ieşiri din minţi a o face aceasta, călcători ai Dumnezeieştilor Cuvinte îi judecăm, şi prefăcători ai Teologiei Stăpânului Hristos, şi a Părinţilor, car Sinodiceşte adunându-se, au predat sfântul Símbol, şi împreună cu Iúda pe ei îi rânduim.” Ci că şi mai-nainte de Ioan acesta, Sinodul al 3-lea cel adunat în Tolít, în vremea lui Ricárd împăratul Ispaniei, în anul 589 a poruncit să se citească în Ispania şi în Galia sfântul Símbol fără de adăogire, întocmai precum Iustin împăratul mai-nainte a rânduit aceasta, să se citească mai-nainte de Dumnezeiasca Rugăciune „Tatăl nostru”, în toate Bisericile Răsăritului în anul 545. Şi Léon al Romei cel al 3-lea la începutul veacului al IX-lea (Sinod făcându-se în Achiísgran, şi în care Ioan Monahul Ierosolimitul vitejeşte luptându-se împotriva în Símbol); întrebat de marele Carol, ce socoteşte despre aceasta, nu numai adăogirea o a lepădat, ci şi pe tot sfântul Símbol, fără de aceasta, o a săpat în 2-uă table de argint, întru una în limba Elinească, iar în cealaltă în limba Latinească, pe care le-a aşezat la mormintele sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, anatemei supuind pe cei ce ar îndrăzni să adaoge, sau să scadă dintru acesta, după Cardinalul Barónie, şi Iisuítul Petávie. Vezi şi la Sinodul cel din Florenţa de la cea a treia până la cea a şaptesprezecea adunare, unde pe aceasta prea rea adăogire vitejeşte elinii noştri o au lepădat, iar latinii fără de glas au rămas.

[4] Mulţi din Epistolía aceasta, fac socoteală, că se dă voie Arhiereilor a se paretisi de Epárhiile lor, dar a-şi ţine cinstea, şi lucrarea Arhieriei. Se rătăcesc însă unii ca aceştia; că mai ales cu totul dimpotrivă se înţelege, după Zonará, şi Valsamón, şi Vlástar. Şi 1 se arată din cuvintele ei, că nu se cuvin a se face paretisiri. Că zice: „Trebuie Evstátie, fiindcă odată i s-au încredinţat purtarea de grijă a Episcopiei să o ţie cu Duhovnicească vitejie, să se lupte împotriva ostenelilor, şi de voie să sufere sudorile cele cu plată pentru Episcopie.” Aceasta însăşi se arată şi din dişenţarea ce a avut Sinodul, când a văzut paretisírea lui Evstátie cea în scris. Pentru că dacă ar fi fost obiceiul şi voie a se face aceasta, cum s-ar fi nedumerit Sinodul de aceasta, ca cum s-ar fi făcut lucru nou şi străin? Că zice: „Nu ştim, şi cu chip, au dat carte paretisíre.” Iar aceasta o adeverează şi Chiríl Exárhul Sinodului acestuia (a căruia se înţelege că este alcătuirea Epistolíei acesteia). Zicând în Canonul său al 3-lea „Nu este plăcut lucrul acesta Canoanelor Bisericii, a da adică Arhiereii paretisiri în scris. Căci de sunt vrednici a Ierughisi, rămâie întru aceasta şi nu se paretisească, iar de nu sunt vrednici, nu iasă din Episcopie cu paretisírea, ci ca nişte osândiţi, pentru lucrurile cu care s-au prihănit cu multe strigări. Însăşi aceasta se încheie şi din Canonul al 16-lea al Sinodului celui 1 şi al 2-lea. Pentru că dacă acel Canon cateriseşte pe cel ce va lăsa Epárhia mai mult decât 6 luni numai, şi porunceşte a se Hirotoni alt Episcop în locul lui. Cu cât mai vârtos opreşte pe acela ce s-ar paretisí de Epárhia sa desăvârşit? Iar deşi zice Canonul acestea să nu se Hirotonisească altul în locul Episcopului celui viu, dacă el cu voie nu se va paretisí de Episcopie. Însă se cuvine a se înţelege că pentru oarecare pricină opritoare, şi ascunse se paretiséşte. Dar şi aceasta, mai jos acestaşi Canon ca cum îndreptându-o, zice, că să se Hirotonisească altul, după ce se va cerceta pricina celui viu, şi se va face caterisirea lui. Ci şi marele Atanasie în Epistolía cea către Dracóntie scrie. Episcopul mai înainte de a se pune Episcop viază pentru sineşi, iar după ce se pune, „nu mai viază pentru sineşi, ci pentru creştinii aceia, pentru care s-a pus Episcop”. Iar de propun pe Teologul Grigorie că s-a paretisít, precum aceasta o zice şi Valsámon, învaţă-se că nu s-a paretisit de a sa Episcopie. Care era Sásima, ci de străină, adică de Nazianz, precum el însuşi îi încredinţează. Că scriind către Grigorie Níssis, zice: „Nu Nazianzului, ci Sasímilor ne-am propus, (Episcop adică). Deşi pentru puţină vreme cucernicindu-se Părintelui (Tatălui nostru), şi celor ce ne-au rugat, ca străin am primit purtarea de grijă.” Iar către Filágrie scriind zice acestea: „Şi de este lucru de primejdie pe precum scrii, a-şi lăsa cineva Biserica sa, care Biserică zici? De zici pe a noastră adică Sásima, şi eu însuşi aceasta o zic, şi drept ziceţi. Iar de am lăsat pe cea străină, şi care nu s-a propovăduit în numele nostru, adică pe Nazianz, nevinovaţi suntem. Iar de ne oprim pentru aceasta, pentru că câtăva vreme am purtat grijă pentru ea, şi mulţi alţii se vor opri, câţi la o vreme au purtat grijă de străine Epárhii.”

Niciun comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...